Blocuri de asfalt infipte in zare sparg linia orizontului, lasind cenusiul din nori sa se scurga in oras. Suierul vantului sufla amintirea soarelui din suflet. Martie e un pseudo-sezon, menit sa intunece inchipuirilw desprinde din carti. Nu e soare, nu sunt miei zburdalnici, nici caldura. In locul lor aburesc flori albe dupa vitrinele florariilor, vrabii certaretese imprastie pe asfalt, toate intinzandu-se pe ritmurile posace ale trecatorilo. Primaverile eminesciene stau cuminti prin carti, incuiate in biblioteci, uitate in virtejul timpului frenetic. E perioada cind casele se transforma in colivii argintate si confortabile , expuse frumos de-a lungul strazilor, strajuin locatarii dinauntru.
     Ma desprin usor din toropeala ametitoare a caselor si ma contopesc cu neantul sinistru care-l priveam mai devreme de dupa ferestre.
     Plec in cautarea soarelui. Ma las suflata de vint. Calcind printre cioburi si mucuri fumeginde de tigara incerc sa-mi imaginez unde as putea sa gasesc acel strop de lumina. Amintirea picaturilor luminoase de pe retina se contrasteaza cu gheata innegritasi frunzele putrede de subt copaci. Nu pot face nimic impotriva plumbului meteorologic.
     Pasii mei insa merg incet de-a lungul trotuarelor si se opresc in fata unei florarii mici, lasindu-mi ochii sa se odihneasca asupra unor flori inghetate de martie. Aceastea sa fie oare bucatelele de primavara?